Etichetă: fapte

  • Încrederea se construiește, in timp, prin fapte

    „Poți avea încredere în mine.” Probabil ai auzit această frază de multe ori. Poate ți-a spus-o un prieten, un coleg sau chiar cineva de care ai început să te apropii foarte mult. De unde știi că poți avea cu adevărat încredere într-un om?

    În adolescență, prieteniile și relațiile cu ceilalți pot deveni foarte importante. Ai nevoie de oameni cu care să vorbești, să râzi, să împărtășești lucruri pe care nu le-ai spune oricui și să simți că aparții unui grup. Tocmai de aceea, atunci când cineva îți câștigă încrederea, persoana respectivă poate deveni foarte importantă pentru tine.

    Problema apare atunci când vorbele și faptele nu se potrivesc. Uneori, oamenii ne spun exact ceea ce vrem să auzim. „Poți conta pe mine.” „Nu te voi dezamăgi.” „Voi fi aici.” Sunt cuvinte frumoase și, atunci când avem încredere în cineva, avem tendința să le credem. Dar încrederea adevărată nu se construiește doar din cuvinte. Se construiește din fapte repetate în timp.

    Poți spune cuiva că îi ești prieten, dar prietenia se vede atunci când îl respecți, când îi păstrezi un secret, când îl asculți sau când rămâi alături de el într-un moment dificil. Poți spune că ești de încredere, dar acest lucru se dovedește prin felul în care te porți atunci când nimeni nu te obligă să faci ceea ce ai promis. Când vorbele și faptele nu se întâlnesc poate fi dureros. Poate am primit promisiuni care nu au fost respectate sau am observat că, deși cineva spunea că îi pasă, comportamentul său transmitea altceva.

    Atunci apare întrebarea: „Dacă eu am avut încredere, iar celălalt nu a fost acolo, ce mai rămâne?” Rămâne, înainte de toate, o experiență. Poate una care doare, dar care ne învață ceva important: oamenii trebuie cunoscuți nu doar după ceea ce spun, ci și după ceea ce fac.

    Asta nu înseamnă că trebuie să devenim suspicioși sau să nu mai avem încredere în nimeni. Înseamnă să învățăm să oferim încrederea treptat și să fim atenți la consecvența dintre vorbe și comportament.

    Încrederea nu înseamnă să ignori semnalele Uneori, când ținem foarte mult la cineva, găsim explicații pentru comportamentul său: „Poate a uitat”, „Poate nu a avut timp”, „Poate data viitoare va fi altfel”. O greșeală se poate întâmpla oricui. Însă atunci când aceeași situație se repetă mereu, faptele încep să transmită un mesaj. Încrederea se construiește din lucruri mici: să fii sincer, să îți respecți promisiunile, să nu folosești împotriva cuiva lucrurile pe care ți le-a spus în privat și să îi respecți limitele.

    Este important să putem observa aceste lucruri fără să ne învinovățim pentru că am avut încredere. Faptul că ai avut încredere într-o persoană nu te face naiv. Înseamnă că ai fost sincer. Ceea ce contează este să înveți din experiență și să fii mai atent la cine îți demonstrează, prin comportament, că merită încrederea ta. Atunci când încrederea este dezamăgită, poate rămâne tristețe sau chiar teama de a mai avea încredere. Poate rămâne și ceva valoros: capacitatea de a vedea oamenii mai clar, prin prisma faptelor lor și mai puțin prin prisma cuvintelor spuse. În timp, învățăm că o relație sănătoasă nu se bazează pe promisiuni perfecte, ci pe gesturi simple și constante. Pe respect. Pe sinceritate. Pe faptul că omul de lângă tine face ceea ce spune că va face. Faptul că ai avut încredere nu este o greșeală. Să fii sincer și să crezi în oameni este o calitate. Important este ce faci după ce descoperi că o persoană nu a fost demnă de încrederea ta.

    O dezamăgire poate să te facă să spui: „Nu mai am încredere în oameni.”

    Dar poate că nu aceasta este lecția pe care trebuie să o înveți. Poate lecția este să nu mai oferi toată încrederea dintr-o dată.

    Lasă oamenii să îți arate, în timp, cine sunt. Observă cum se comportă cu tine, dar și cu ceilalți. Vezi dacă își respectă promisiunile. Uită-te la felul în care reacționează atunci când le spui „nu”. O persoană în care poți avea încredere nu trebuie să fie perfectă, dar trebuie să fie capabilă să își recunoască greșelile și să își corecteze comportamentul.

    Ce rămâne când faptele lipsesc? Rămâne, poate, o dezamăgire. Dar rămâne și o lecție despre tine și despre oameni. Înveți că nu orice apropiere înseamnă prietenie adevărată, că nu orice promisiune trebuie crezută imediat și că oamenii se cunosc mai bine prin ceea ce fac decât prin cuvinte.

  • Știu ce vreau? Știu ce fac?

    Stiu ce vreau? Stiu ce fac? Sunt întrebări simple. Și totuși, uneori sunt întrebări la care este surprinzător de greu de răspuns. Dacă ești adolescent, ai auzit deja de multe ori întrebări precum: „Ce vrei să faci în viitor?”, „Ce facultate vei urma?”, „Ce meserie vrei să ai?”, „Ce planuri ai?” Și poate că uneori ai un răspuns. Alteori, însă, ai vrea să spui: „Nu știu încă.” Și este perfect în regulă.

    Adolescența nu este perioada în care trebuie să ai toate răspunsurile. Este perioada în care începi să îți pui întrebările potrivite. Știu ce vreau sau ce vor ceilalți pentru mine?

    Poate că îți dorești să ai mulți urmăritori pentru că vezi că alții au. Poate că vrei să fii într-o anumită gașcă pentru că acolo pare că se întâmplă cele mai interesante lucruri.

    Poate că alegi o anumită carieră pentru că părinții consideră că este cea mai bună. Poate că vrei să arăți într-un anumit fel pentru că vezi zilnic pe internet imagini care îți spun, direct sau indirect, cum „ar trebui” să arăți.

    Există o întrebare importantă. Dacă nimeni nu ar avea nicio părere despre alegerea mea, ce aș alege eu? Nu este o întrebare la care trebuie să răspunzi imediat. Dar merită să ți-o pui. Pentru că, uneori, abia atunci începi să descoperi diferența dintre ce îți dorești tu și ce crezi că ar trebui să îți dorești.

    Poate că încă nu știi ce profesie vei avea. Poate că nu știi ce fel de relație îți dorești, unde vei locui sau ce vei face peste zece ani. Nici nu ai cum să știi toate acestea.

    În schimb, poți începe cu lucruri mai simple:

    Ce îmi place să fac?

    Ce mă face curios?

    Ce mă enervează?

    Ce mă motivează?

    În ce momente simt că sunt eu însumi?

    Ce aș încerca dacă nu mi-ar fi teamă că voi fi judecat?

    Răspunsurile se pot schimba. Și este normal. Tu te schimbi. Ceea ce îți place la 15 ani poate fi diferit la 18 ani. Ceea ce credeai important acum câțiva ani poate să nu mai fie important mai târziu. A te descoperi nu este un examen pe care trebuie să îl promovezi. Este un proces în cadrul căruia înveți să faci că vrei pentru că îți place sau crezi că îți aduce veniturile dorite…pentru că alegi.

    Poți să știi ce vrei și totuși să faci lucruri care te îndepărtează de ceea ce îți dorești. Poți spune că vrei rezultate bune la școală, dar să amâni mereu învățatul. Poți spune că vrei să fii într-o relație sănătoasă, dar să accepți comportamente care te rănesc. Poți spune că vrei să ai mai multă încredere în tine, dar să te compari în fiecare zi cu alții. Poți spune că vrei să fii independent, dar să lași mereu pe altcineva să decidă în locul tău. De aceea, există o diferență importantă între intenție și acțiune.

    Să vrei ceva este începutul. Să faci ceva pentru acel lucru este următorul pas. Alegerile mici construiesc lucrurile mari Poate că uneori ai impresia că viața ta se va schimba printr-o singură decizie uriașă. În realitate, foarte multe lucruri se construiesc prin alegeri mici, repetate.

    Cinci minute în care începi ceva în loc să amâni.

    Un „nu” spus atunci când ceva nu îți face bine.

    Un „îmi pare rău” spus când ai greșit.

    O oră în care lași telefonul deoparte.

    Un mesaj prin care ceri ajutor atunci când nu te descurci singur.

    O conversație sinceră cu un părinte, profesor sau prieten.

    O încercare după un eșec.

    Nu par lucruri extraordinare.

    Dar tocmai aceste lucruri îți construiesc treptat caracterul. Nu confunda libertatea cu lipsa responsabilității Pe măsură ce crești, îți dorești mai multă libertate. Este firesc. Vrei să alegi singur ce faci, cu cine te întâlnești, ce porți, ce urmărești, unde mergi și ce planuri ai.

    Libertatea nu înseamnă doar: „Fac ce vreau.” Înseamnă și: „Înțeleg că alegerile mele au consecințe.” Dacă aleg să nu învăț, trebuie să accept că rezultatul poate fi o notă mai mică. Dacă aleg să rănesc pe cineva, trebuie să îmi asum efectul asupra acelei persoane. Dacă aleg să fac ceva riscant doar pentru a fi acceptat de grup, trebuie să mă întreb dacă merită. Libertatea adevărată începe atunci când poți spune: „Este alegerea mea și îmi asum ceea ce vine după ea.” Nu trebuie să fii sigur. Trebuie să fii atent.

    Poate că una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face este să credem că trebuie să fim siguri înainte de a încerca ceva. Uneori trebuie să încerci ca să afli.

    Nu știi dacă îți place un domeniu până când nu îl explorezi. Nu știi dacă îți place un sport până când nu îl practici. Nu știi dacă o activitate ți se potrivește până când nu îi dai o șansă. Nu știi întotdeauna cine ești până când nu treci prin experiențe care te ajută să te descoperi. De aceea, nu este nevoie să ai toate răspunsurile. Ai nevoie să fii atent la ceea ce înveți despre tine.

    Data viitoare când vei spune: „Eu vreau asta.” Oprește-te câteva secunde și întreabă-te: „De ce?” Dacă răspunsul este: „Pentru că îmi place.”, „Pentru că mă face curios.”, „Pentru că mă reprezintă.”, „Pentru că vreau să încerc.” , atunci poate că ai găsit ceva care îți aparține cu adevărat.

    Dar dacă răspunsul este: „Pentru că toți fac asta.”, „Pentru că vreau să mă placă ceilalți.”, „Pentru că mi-e teamă să nu fiu diferit.”, „Pentru că asta așteaptă ceilalți de la mine.” atunci poate merită să te mai gândești.

    Nu pentru că alegerea ta ar fi neapărat greșită, ci pentru că este important să știi de unde vine.

    Poate că, în acest moment, răspunsul tău la prima întrebare este: „Nu sunt sigur.” Iar la a doua: „Uneori da, alteori nu.” Este un răspuns bun. Pentru că nu trebuie să ai viața rezolvată la 15, 16, 17 sau 18 ani. Ai voie să explorezi. Ai voie să te răzgândești.

    Ai voie să greșești. Ai voie să descoperi că un drum nu este pentru tine și să alegi altul. Important este să nu trăiești permanent pe pilot automat. Să te oprești din când în când și să te întrebi: Ce vreau? De ce vreau asta? Ce fac acum pentru ceea ce îmi doresc? Aleg pentru mine sau doar încerc să fiu acceptat?

    Poate că nu vei găsi întotdeauna răspunsul. Dar fiecare întrebare sinceră te apropie puțin mai mult de tine. Iar maturizarea nu înseamnă să știi totul. Înseamnă să începi să îți cunoști alegerile, să îți asumi consecințele și să ai curajul de a-ți construi propriul drum. Nu trebuie să știi exact unde vei ajunge. Important este să știi de ce faci următorul pas.