„Poți avea încredere în mine.” Probabil ai auzit această frază de multe ori. Poate ți-a spus-o un prieten, un coleg sau chiar cineva de care ai început să te apropii foarte mult. De unde știi că poți avea cu adevărat încredere într-un om?
În adolescență, prieteniile și relațiile cu ceilalți pot deveni foarte importante. Ai nevoie de oameni cu care să vorbești, să râzi, să împărtășești lucruri pe care nu le-ai spune oricui și să simți că aparții unui grup. Tocmai de aceea, atunci când cineva îți câștigă încrederea, persoana respectivă poate deveni foarte importantă pentru tine.
Problema apare atunci când vorbele și faptele nu se potrivesc. Uneori, oamenii ne spun exact ceea ce vrem să auzim. „Poți conta pe mine.” „Nu te voi dezamăgi.” „Voi fi aici.” Sunt cuvinte frumoase și, atunci când avem încredere în cineva, avem tendința să le credem. Dar încrederea adevărată nu se construiește doar din cuvinte. Se construiește din fapte repetate în timp.
Poți spune cuiva că îi ești prieten, dar prietenia se vede atunci când îl respecți, când îi păstrezi un secret, când îl asculți sau când rămâi alături de el într-un moment dificil. Poți spune că ești de încredere, dar acest lucru se dovedește prin felul în care te porți atunci când nimeni nu te obligă să faci ceea ce ai promis. Când vorbele și faptele nu se întâlnesc poate fi dureros. Poate am primit promisiuni care nu au fost respectate sau am observat că, deși cineva spunea că îi pasă, comportamentul său transmitea altceva.
Atunci apare întrebarea: „Dacă eu am avut încredere, iar celălalt nu a fost acolo, ce mai rămâne?” Rămâne, înainte de toate, o experiență. Poate una care doare, dar care ne învață ceva important: oamenii trebuie cunoscuți nu doar după ceea ce spun, ci și după ceea ce fac.
Asta nu înseamnă că trebuie să devenim suspicioși sau să nu mai avem încredere în nimeni. Înseamnă să învățăm să oferim încrederea treptat și să fim atenți la consecvența dintre vorbe și comportament.
Încrederea nu înseamnă să ignori semnalele Uneori, când ținem foarte mult la cineva, găsim explicații pentru comportamentul său: „Poate a uitat”, „Poate nu a avut timp”, „Poate data viitoare va fi altfel”. O greșeală se poate întâmpla oricui. Însă atunci când aceeași situație se repetă mereu, faptele încep să transmită un mesaj. Încrederea se construiește din lucruri mici: să fii sincer, să îți respecți promisiunile, să nu folosești împotriva cuiva lucrurile pe care ți le-a spus în privat și să îi respecți limitele.
Este important să putem observa aceste lucruri fără să ne învinovățim pentru că am avut încredere. Faptul că ai avut încredere într-o persoană nu te face naiv. Înseamnă că ai fost sincer. Ceea ce contează este să înveți din experiență și să fii mai atent la cine îți demonstrează, prin comportament, că merită încrederea ta. Atunci când încrederea este dezamăgită, poate rămâne tristețe sau chiar teama de a mai avea încredere. Poate rămâne și ceva valoros: capacitatea de a vedea oamenii mai clar, prin prisma faptelor lor și mai puțin prin prisma cuvintelor spuse. În timp, învățăm că o relație sănătoasă nu se bazează pe promisiuni perfecte, ci pe gesturi simple și constante. Pe respect. Pe sinceritate. Pe faptul că omul de lângă tine face ceea ce spune că va face. Faptul că ai avut încredere nu este o greșeală. Să fii sincer și să crezi în oameni este o calitate. Important este ce faci după ce descoperi că o persoană nu a fost demnă de încrederea ta.
O dezamăgire poate să te facă să spui: „Nu mai am încredere în oameni.”
Dar poate că nu aceasta este lecția pe care trebuie să o înveți. Poate lecția este să nu mai oferi toată încrederea dintr-o dată.
Lasă oamenii să îți arate, în timp, cine sunt. Observă cum se comportă cu tine, dar și cu ceilalți. Vezi dacă își respectă promisiunile. Uită-te la felul în care reacționează atunci când le spui „nu”. O persoană în care poți avea încredere nu trebuie să fie perfectă, dar trebuie să fie capabilă să își recunoască greșelile și să își corecteze comportamentul.